Naționala U17 a României a câștigat cel de-al doilea meci din grupa de calificare la Turul de Elită, scor 6-1, contra Danemarcei, și păstrează șanse mari pentru a se clasa pe locul doi, poziție în grupă care îi aduce pe elevii lui Florin Răducioiu cu un pas mai aproape de Campionatul European. „Tricolorii” se află la prima participare la o competiție oficială. Florinel Coman, jucător al „Academiei lui Hagi” a reușit în prima repriză un hattrick. Ianis Hagi a pasat decisiv la două dintre golurile jucătorilor lui Răducioiu.
După înfrângerea suferită în prima etapă, scor 1-2 cu Cehia, jucătorii naționalei sub 17 ani erau obligați să câștige partida contra Danemarcei pentru a spera la calificarea la Turul de Elită. Fără Carlo Casap, accidentat la nas și transportat de urgență la spital, joi, în timpul meciului cu cehii, Florin Răducioiu a trimis pe teren următoarea echipă: Ionuț Poiană – Radu Motreanu, Virgil Ghiță, Harald Fridrich, Szabolcs Kilyen – Valentin Costache, Ionuț Tănase – Vlad Mihalcea, Ianis Hagi (cpt.), Andrei Ciobanu – Florinel Coman.
O modificare importantă făcută de Răducioiu a fost aceea a portarului. În meciul contra Cehiei, Cosmin Dur-Bozoancă a greșit la ambele goluri înscrise de adversari, astfel că între buturi a intrat Ionuț Poiană, fostul portar al Stelei în Youth League.
sursă foto: frf.ro
Florinel Coman, hattrick în prima repriză
După dușul rece din primul meci al grupei, naționala lui Răducioiu s-a revanșat și a descis scorul încă din minutul 2, grație golului înscris de Coman, cu un șut din interiorul careului. Opt minute mai târziu, același jucător al „Academiei lui Hagi” majora avantajul de pe tabelă, după o pasă a căpitanului Ianis Hagi. Înainte de fluierul final al primei reprize, în minutul 33, Coman reușea hattrick-ul. După pauză, danezii marcau prin Lonfeldt (min. 44), dar emoțiile dispăreau complet câteva minute mai târziu, când Motreanu își trecea numele pe tabelă, iar diferența de trei goluri era refăcută (min. 54). „Nu s-a terminat meciul, jucați serios”, se putea auzi Răducioiu de pe margine. Iar jucătorii n-au ignorat indicația selecționerului. În consecință, Gîsă a reluat în plasă mingea respinsă greșit de portarul danezilor și scorul pe tabelă indica 5-1 (min. 59).
Și, pentru ca umilința să fie completă pentru Danemarca, Ghiță, servit perfect de Ianis Hagi, a dus scorul la 6-1 (min. 67). Două minute mai târziu, căpitanul României era schimbat, probabil pentru a fi evitată o eventuală accidentare a acestuia.
O victorie cu Andorra este egală cu o calificare la Turul de Elită
Fluierul final al partidei i-a surprins pe jucători zâmbind și probabil cu gândul la Turul de Elită. Condiția este să învingă în ultima partidă pentru a-și asigura locul doi în grupă. România mai are de disputat o singură partidă, contra Andorrei, țara gazdă a turneului de calificare, care se va juca marți, de la ora 17:30 (ora României). La Turul de Elită se califică primele două echipe și cele mai bune cinci ocupante ale locului trei din cele 13 grupe de calificare.
Echipa folosită de Florin Răducioiu contra Danemarcei, scor 6-1:
Ionuț Poiană – Radu Motreanu, Virgil Ghiță, Harald Fridrich, Szabolcs Kilyen – Valentin Costache, Ionuț Tănase – Vlad Mihalcea (Vlad Gîsă 52), Ianis Hagi (cpt.) (Nicolae Cârnaț 69), Andrei Ciobanu – Florinel Coman (Răzvan Oaidă 41)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER